Ce trebuie să ia logodnicii cu ei la biserică?
Logodnicii, căci aşa se numesc tinerii care doresc să se logodească, merg la biserică împreună cu naşii, luând cu ei două lumânări, inelul de logodnă şi verighetele.
Ce este inelul de logodna?
Inelul de logodnă este un obiect simbol cu o vechime remarcabilă şi care a marcat momentul care precede căsătoria încă din antichitate. Toată simbolistica acestui obiect se leagă atât de latura socială, devenind un semn distinctiv pentru viitoarele soţii, cât şi de spaţiul spiritual, în care inelul oferit de bărbat şi acceptat de viitoarea soţie devenea simbolul unirii lor pe viaţă.
Primii despre care se ştie sigur că au purtat inele de logodnă, au fost egiptenii. O dată cu acordarea inelului de logodnă de către bărbat, femeia consimte să-i fie supusă şi să îi dea ascultare deplină până la sfârşitul vieţii. Mai târziu a fost considerat ca un semn al iubirii statornice.
La început ceremonia de logodnă era mai elaborată şi mai importantă decât cea de cununie, care era o simplă împlinire a angajamentului de logodnă. Mult mai târziu, în creştinism, inelul a început să facă parte din ceremonia de nuntă.

Unde se oficiază logodna?
Slujba logodnei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări şi verighetele de nuntă. Logodnicul stă în dreapta, ca unul care este mai mare şi cap femeii, iar logodnica, la stânga lui, lângă inima lui, ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui şi datorându-i supunere şi ascultare, cum recomandă Sf. Simion al Tesalonicului.

Care este rolul naşilor la logodnă şi la cununie?
Atât la logodnă cât şi la cununie, mirii sunt însoţiţi de naşi (nuni). Rolul şi datoria naşilor la logodnă ca şi la cununie este acelaşi ca ale naşilor de la botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai temeiniciei făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții. De regulă, ei sunt aceiaşi de la botez, sau urmaşii lor şi trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca niște părinţi şi învăţători ai acestora. În timpul slujbei, naşii ţin în mână făclii aprinse, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei.

Când se săvârșește Cununia?
Fiind prilej de bucurie si de veselie, Cununia se săvârșește în zilele de sărbătoare, îndată după liturghie, când toți credincioșii se află în biserică.

Când nu se pot face nunți?
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri de peste an:
a) în cele patru posturi de peste an, ca și în toate zilele de post din cursul anului: miercurea și vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile și ospețele ce însoțesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăința și înfrânarea pe care ne-o impune postul (așa prevăd canoanele Biserici: Tâlcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea și Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 25, trad. rom. p. 318.). In Paresimi este îngăduită la nevoie logodna și aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (daca nu cade în săptămâna Patimilor) și în Duminica Floriilor.
b) în săptămâna brânzei (sau săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.
c) în săptămâna luminată (dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun și Bobotează, precum și în ajunul tuturor praznicelor împărătești, pentru ca veselia nunilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovniceasca a celor mai mari sărbători creștine.
Unii tineri fac greșeala să se ducă mai întâi la local, pentru a programa petrecerea, arvunesc localul și apoi vin la preot. Există, în ultima vreme, destui care s-au confruntat cu situația neplăcută să programeze petrecerea de nuntă la local și apoi să afle, venind la Biserică, că în ziua aceea nu pot oficia nunta. Pentru a evita asemenea situații, sfătuim pe tineri să vorbească mai întâi cu preotul și să stabilească data și ora exactă a cununiei și numai după aceea să rezerve localul. Este de menționat faptul că în cursul anului liturgic, sunt anumite zile în care nu se oficiază Taina Cununiei. Aceste zile sunt trecute în calendarul bisericesc și trebuie respectate.

Ce trebuie să facă mirii înainte de cununie?
Înainte de primirea Tainei Cununiei cei doi tineri, precum şi naşii lor, se vor spovedi, la preotul duhovnic, cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de oficierea nunții;
Dacă unul dintre cei doi viitor soţ aparţine unei alte religii, decât celei ortodoxe, se va face mai întâi trecerea la ortodoxie a celui eterodox, iar dacă nu a primit Botezul în numele Sfintei Treimi, acela va fi botezat la credința ortodoxă.

Când se programează oficierea Tainei Cununiei?
Programarea slujbei Tainei Cununiei se face numai în biserică (nu prin telefon), duminica după oficierea Sfintei Liturghii (aproximativ ora 12);
Pentru programare se completează o Cerere tip, pe care o găsești la pangarul bisericii; acestei cereri se anexează copii ale certificatelor de botez ale mirilor (prin care aceștia dovedesc că sunt botezați) și copii ale cărţilor de identitate ale mirilor; în ziua cununiei mirii vor avea asupra lor și certificatul de căsătorie, emis de Primărie.

Unde se cuvine să se facă slujba Cununiei?
Slujba Cununiei se cuvine să se facă în biserică, deoarece Cununia este una din cele șapte Taine și aici e locașul sfânt în care se săvârșesc și celelalte Sfinte Taine și pentru că aici se adună și Biserica în înțelesul ei de comunitate, adică obștea credincioșilor din care face parte și care, în felul acesta, se bucură și ia parte împreună cu noi la unul din cele mai de seama prilejuri de bucurie din viața noastră, după cum ia parte și la necazurile și durerile noastre. De aceea, săvârșirea cununiei în casă este îngăduită numai rareori și numai din motive bine întemeiate.

Ce ai nevoie la Cununie?

1.    două verighete (pentru slujba logodnei);
2.    două lumânări de ceară curată;
3.    o sticlă de vin alb ;
4.    o sticlă de ulei;
5.    pişcoturi;
6.   cu două săptămâni înainte de Cununie, mirii vor veni la biserică, pentru a se spovedi.

Care e partea cea mai de seamă din rânduiala Cununiei?
Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste creștetul mirilor, rostind la fiecare, de cate trei ori, cuvintele: “Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi mirelui și apoi miresei.

Ce închipuie “cununiile” care se pun pe capul mirilor?
Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii și împărații. Ele închipuie podoaba, cinstea și răsplata care se aduc curației și fecioriei mirilor pentru care aceștia sunt încununați ca niște împărați, înzestrați cu puterea de a da viață, a naște copii. De aceea se și cântă pentru dânșii: “Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!”
După punerea cununiilor, urmează Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos și Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citește apoi Evanghelia în care se istorisește minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
Urmează o ectenie, după care preotul binecuvântează paharul de obște (comun), adică un pahar cu vin din care da mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: “Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4).

Ce înseamnă paharul acesta?
Inseamnă, pe de o parte, bucuria și veselia nunții, iar pe de alta, unirea într-un cuget și menirea comună a viitorilor soți pe care ei vor împărtăși-o împreună de aici înainte, având parte de aceleași bucurii și aceleași necazuri. Aceleași lucruri închipuie și bucata de pâine din care se da acum mirilor să guste, odată cu paharul de obște. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri și nași.

Ce înseamnă înconjurarea mesei?
Aceasta înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Si deoarece nunta se face în scopul nașterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la nașterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naștere pe care a prezis-o mai ales proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănțuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: “Isaie, dănțuiește! Fecioara a avut în pântece…” etc. Se cântă, de asemenea, și celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: “Sfinților Mucenici…” și “Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule… “, care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtași ai lui Hristos și ai sfinților Lui, prin viață curată pe care o vor duce și în căsnicie.

Când admite Biserica desfacerea căsătoriei?
Biserica admite desfacerea căsătoriei doar în două situații:
a) când ambii soți au hotărât să intre în monahism;
b) pe motiv de adulter.

Câte căsătorii sunt permise de către Biserică?
Biserica Ortodoxă îngăduie, cu pogorământ, trei căsătorii. Biserica face acest lucru pentru a nu lăsa pe cei care au divorțat și trăiesc împreună, să viețuiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Este de menționat faptul că doar prima cununie este Taină, a doua şi a treia cununie sunt doar simple ierurgii. A patra căsătorie este oprită cu desăvârșire în Biserica Ortodoxă.

Când se oficiază a doua căsătorie?
A doua căsătorie se oficiază în cazul în care cei doi miri au mai fost căsătoriți. În cazul în care unul dintre miri nu a mai fost căsătorit, se tine seama de rânduiala primei căsătorii.

Cununia de argint, de aur și de platină
Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soţii care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-vieţuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint”. Aceeaşi ceremonie săvârşită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur”, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie – situaţie destul de rară – ea se numeşte „cununia de platină”. Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greşit denumirea de „cununie”, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.
Aşa cum prevăd rânduielile canonice şi tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează şi se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorţ, li se oficiază slujba de la a doua nuntă.
Fiind vorba deci de o slujbă de mulţumire, la această ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin şi pâine, aşa cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, alături de Sfânta Cruce şi lumânări. Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platină, după cum este vorba de una din cele trei ceremonii.
Rânduiala ei se săvârşeşte exact ca în cărţile de cult amintite, cu unele mici adaptări la situaţia prezentă şi anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adaugă şi cererea aceasta de mulţumire: “Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreună-vieţuire”. Această cerere se adaugă şi la ectenia întreită de după Sfânta Evanghelie, ca şi la rugăciunea de mulţumire de la sfârşitul slujbei.
Pentru a marca evenimentul sărbătorit, se obişnuieşte ca să se aşeze în degetele sărbătoriţilor pentru care se oficiază slujba inele de argint, aur sau platină. Din indicaţia pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese că inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru care se săvârşeşte slujba de mulţumire, după ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula următoare: Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin (de trei ori).

Situaţiile în care mirii sunt într-o relaţie  de rudenie
Dacă mirii care doresc să se unească în Taina Nunţii se află în una din situaţiile de rudenie ce necesită acordarea dispensei bisericeşti, preotul este dator să-i întâlnească şi vorbind despre responsabilitatea căsătoriei să încerce să înţeleagă temeinicia hotărârii lor.
Dacă tinerii se află într-o situaţie în care cununia civilă este îngăduită de către stat, dar ea încă nu a fost săvârşită, preotul are îndatorirea de a le explica tinerilor că rânduiala Bisericii diferă de cea a Statului pentru că noi, creştinii, avem obligaţia să păstrăm şi o curăţenie şi o onestitate a relaţiilor sociale şi nu abordăm căsătoria fără să ţinem cont de rânduielile de viaţă creştină.
Atunci când între două persoane există un grad de rudenie, nu se cuvine ca relaţia de rudenie să evolueze spre o relaţie de căsătorie. Amestecarea celor două aspecte duce la o desconsiderare a unor valori duhovniceşti o degradare a conştiinţei morale şi în acelaşi timp are consecinţe şi asupra vieţii familiale.
Dacă persoanele în cauză sunt deja căsătorite civil, accentul trebuie să fie pus pe asumarea responsabilităţii şi înţelegerea nerânduielii în care ei trăiesc dar într-un duh de nădejde. Fiind conştienţi de amalgamul sentimental pe care l-au săvârşit, sperăm să poată ajunge la înţelegerea responsabilităţilor şi evitarea în viitor în anturajul lor a unor situaţii similare.
În fiecare dintre cazurile menţionate mai sus, persoanele respective trebuie să adreseze episcopului, prin intermediului preotului, o scrisoare în care să prezinte situaţia în care se află. Vor fi adăugate  dacă este cazul copia certificatului de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor.
„Biserica unește, Euharistia confirmă, binecuvântarea pecetluiește.” (Tertulian)