Parohia Broşteni se află în partea de nord-est a oraşului Buzău; între fostul Iaz al Morilor şi apa Buzăului, unde odinioară se întindeau vechile grădini de leguminoase, lucrate cu trudă de sârbi, se înalță de veacuri Biserica Broşteni, de la care a preluat numele şi strada pe care este situată, iar mai târziu, întreg cartierul. 

     Cu mult timp în urmă, Buzăul era atât de mic, încât Broşteniul era în afara oraşului. Ulterior, oraşul s-a extins şi a cuprins cartierul de sârbi ce se ocupau cu plantaţiile de verdeţuri. În anii ’80 s-au construit aici blocuri, iar numărul locuitorilor a crescut, în marea majoritate muncitori.

 Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost ctitorită în anul 1709 de răposatul întru fericire Caloian Căpitanul, grec de neam, şi de soţia sa Maria, după cum se vede în Pisania bisericii: ,,Această biserică s-a zidit la anul 1709 de Căpitanul Caloian şi soţia sa, Maria. Pictura a fost executată la anul 1910 de pictorul Șolescu şi restaurată în mai multe rânduri. Ultima restaurare s-a făcut cu concursul enoriaşilor de pictorii Liliana şi Jenică Enache în anul 1995, fiind sfinţită de P. S. Episcop Epifanie în luna august, ziua 29”.

     Biserica a fost construită în anul 1709, din cărămidă. Are planul în treflă și turla pe naos, cu lungime de 12 metri și lățime de 4 metri; poartă hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” și a fost inițial mănăstire.

    În lipsa pisaniei originale, dispărută la reparația din anul 1909, părintele Antofie Radu a cercetat arhivele statului și a aflat că din pictura murală interioară a bisericii nu s-a păstrat nimic. Pictura actuală, realizată în ulei, a fost executată de mai multe ori, prin anii 1892 și 1909, de Dimitrie Nicoleanu, și apoi restaurată în mai multe rânduri, de fiecare dată adăugându-se alte icoane și sfinți. După cutremurul din 1940 biserica a trebuit să fie reparată, iar pictura a fost restaurată în 1951 de pictorul Titel Benea și apoi de Zemlișka, în 1970. Pictura a fost apoi restaurată de N. Tabacu (1982) și de Liliana și Jenică Enache (1995), și resfințită de Preasfințitul Episcop Epifanie în luna august a aceluiași an, după cum ne arată Pisania din pridvor.

     Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” este monument istoric. În Sfantul Altar, la Proscomidiar, se află și astăzi pictat pe perete un Pomelnic cu toți preoții care au slujit la această parohie, și au trecut între timp la cele veșnice: Petre, Mihai, Ion, Dimitrie, Pavel, Ion, Mihai, Vasile, Alexandru, Alecu, Ion, Matache, Mihai, Radu, Gheorghe, Dumitru, Andrei, Constantin, Vasile, Antofie.   Parohia Broșteni nu are cimitir.

     În ultima sută de ani au slujit aici preoți vrednici, care s-au ocupat de buna chivernisire a Casei Domnului, dar și de activitate cărturărească. Părintele Antofie Radu (1945-1975), un mare muzicolog, poliglot și istoric, a muncit, cu ” timp și fără timp”; a funcționat că profesor de muzică psaltică la Școala Eparhială de Cântăreți, precum și ca redactor la Revista Eparhială ,,Îngerul”; a fost apoi dirijor al Coralei Comitetului de Misiune de pe lângă Episcopia Buzăului, a editat trei volume cu colinde și cântări bisericești, a cules folclor muzical poetic, îndeosebi colinde, a armonizat piese pentru cor mixt, bărbătesc sau pe trei voci egal; a tradus în limba română cărți scrise în limbile latină, franceză, iataliană, engleză, portugheză.

     Preotul Cristișor M. Manea (1975-2009) a desfășurat, de asemenea, o activitate remarcabilă. Licențiat și masterand în Teologie, și-a început activitatea ca pedagog la Seminarului Teologic ,,Kesarie Episcopul” din Buzău; a ajuns apoi profesor (1968-1975), inspector eparhial (1975-1980) și director al Seminarului (1980-1990). Între anii 1975-2009, sub păstorirea preotului paroh Cristișor M. Manea, la biserică s-au făcut mai multe îmbunătățiri, printre care două restaurări ale picturii bisericii. De asemenea, a zidit din temelie paraclisul cu hramul ,,Schimbarea la Față a Domnului”, care se află acum în faza de pictură.

     Actualmente, la Parohia Broșteni sunt doi slujitori: Pr. Paroh Prof. Dr. Ciobotă Marius și Pr. Cristișor M. Teofil. Au desfășurat în trecut Proiectul Catehetic ,,Hristos împărtășit copiilor”, de care se ocupă și în prezent, precum și Proiectul ,,Pași spre Înviere”. Organizează în fiecare an activități de binefacere pentru familiile și pentru elevii cu dificultăți financiare.

Creat de Pr. Cristisor M. Teofil.